Despre dinozauri

Domnul Epure stǎtea cu un picior în pantof sub masǎ, iar cu celǎlalt gol, fǎrǎ şosetǎ, proptit pe cǎlcâi, pe douǎ cǎrţi, sus pe birou. Cumva îndoit din şale, cǎuta cu mâna ceva printre degetele de la picioare, le întorcea şi le rǎsucea cǎ sǎ poatǎ vedea în spatele lor. Respira greu, icnea şi mai fǎcea câte o pauzǎ ca sǎ mai rǎsufle. În timpul ǎsta, domnul Fǎrǎrost Repaos aştepta cuminte pe marginea scaunului, cu mâinile încrucişate pe genunchi, şi îi sorbea cuvintele rare, apǎsate şi care nu lǎsau loc de întors, ale domnului Epure. Acesta îngândurat, cu ochii ţintǎ pe degetul mijlociu de la piciorul de pe birou, spunea:

Hmm…. Zici de încǎlzirea globalǎ….. problema este destul de simplǎ…. Dacǎ creşte temperatura globului cu 3-4 grade, se duce naibii Groenlanda şi oceanul creşte şi el cu 20-30 de centimetri. Şi atunci se inundǎ jumate din continente. Şi mor şi toţi oamenii care, chiar dacǎ stau în mijlocul continentelor, poate vin şi ei la mare la plajǎ şi, ce sǎ vezi, îi surprinde inundaţia.

Şi nu uita… totul se reduce la om. Toate civilizaţiile au apǎrut la marginea apelor sau lângǎ craterul unui vulcan. Dar dacǎ vulcanul erupe, atunci se retrag toţi pe malul apelor, evident doar cei care scapǎ cu viaţǎ. Aşa a ajuns sǎ scrie istorie unul ca Atlantida sau altul ca Sofocle. Tocmai scǎpaserǎ de un vulcan. Şi au mai scris unii istorie, dar erau de fapt invidioşi pe ǎia cu vulcanul. Şi tot de la vulcan se trag şi mamiferele care stau în pǎmânt. Le-a fost fricǎ de erupţie şi s-au ascuns în gaurǎ. Nu toţi au avut o gaurǎ şi s-au dus rapid sǎ caute o peşterǎ. Nici peşterǎ nu s-a gǎsit la repezealǎ şi, ce sǎ facǎ, au sǎpat cu ghearele în pǎmânt şi s-au bǎgat acolo. Uneori au stat mai mult, alteori mai puţin, şi de aici se trag animalele cu creastǎ de cocoş. Ǎlea cu creastǎ, au ieşit primele din pǎmânt, cǎ le deranja greutatea pǎmântului la creastǎ.

Fǎrǎrost Repaos asculta cu ochii mari, dǎdea uşor aprobator din cap şi nu pierdea nici un cuvânt spus imperial de domnul Epure:

Unii îşi mai pun o întrebare…. zic ei, ca şi cum te-ar încuia cu asta,… cicǎ: De unde a venit omul?  Hmmm…. iarǎşi rǎspunsul e destul de simplu: Omul a intrat în viaţa terestrǎ fiind aruncat de undeva de sus. E greu de explicat de ce omul, doar cu creierul lui, se mişcǎ aşa de des pe pǎmânt. Dacǎ îl iei aşa, gol, nu rezistǎ la nimic. Nici nu are blanǎ, nici nu are colţi sǎ atace, nici nu ştie sa fugǎ, nici nu aude ca un vultur. Iar dacǎ te uiţi la nasul lui, ai zice cǎ ar fi mai bine sǎ înoate, ca sǎ despice valurile. Şi femeile când nasc, le auzi rǎcnind şi nici un alt animal nu rǎcneşte când fatǎ vreun pui. Iar dacǎ bagi femeia la apǎ când naşte, vei constata cǎ nu o doare deloc şi copilul chiar dacǎ îi rupi cordonul bilicoid tot înoatǎ o vreme pânǎ se apucǎ cu mâna de marginea butoiului. Iar dacǎ nu se apucǎ, înseamnǎ ca e retard şi nu are, pentru noi, importanţǎ la socotealǎ.

Dacǎ nu iei în considerare divinitatea şi pe Darwin, omul a venit din spaţiu de undeva. E singura explicaţie care are baze solide şi se poate demonstra fǎrǎ dubiu. Restul sunt vorbe şi noi n-avem nevoie de vorbe, doar de teorii solide. Şi chiar dacǎ ar fi divinitatea, tu crezi cǎ ea are timp şi poate fi atentǎ la toate detaliile? Îi mai scapǎ unul, altul, şi te trezeşti cǎ, din greşealǎ, omul nu are aripi. Îţi dai seama ce bine i-ar prinde omului nişte aripi? Ar putea vâna de sus şi şi-ar face şi provizii mai uşor. Şi chiar dacǎ se descurcǎ cumva cu proviziile, de sus ar putea vedea mai bine traficul şi nu s-ar mai înghesui ca toantele la coadǎ la reduceri.

Dar sǎ privim lucrurile mai amplu: Ce se face cu toate speciile ǎstea? Cǎ parcǎ se bat cap în cap. Şi tu chiar crezi cǎ le ţine cineva socoteala?

Aici domnul Fǎrǎrost Repaos, se retrase spre spǎtarul scaunului şi scuturǎ negativ din cap. Domnul Epure continuǎ: Aşa e…. Sigur cǎ nu le ţine. Dar toate speciile tot de la om pleacǎ. Şi, nu uita, omul, şi aici domnul Epure se opri din scobit printre degetele piciorului, ridicǎ ochii în tavan, coborî glasul, şi continuǎ rar: e foarte important,… face provizii când atacǎ. Nici… un… animal… nu… face… provizii!…. Leul dacǎ omoarǎ o gazelǎ, o mǎnâncǎ el şi familia lui. Leul stǎ ca un rege şi pe gazelǎ o atacǎ leoaica, dar dupǎ aceea leul se înfruptǎ din gazelǎ urmat de familia lui. Apoi vin hienele şi alte rozǎtoare, printre care vulturii şi anaerobele cu dungi. Omul atacǎ şi face provizii ceea ce e foarte ciudat. Normal ar fi sǎ nu facǎ provizii. Aceasta ar fi logica normalǎ a istoriei. Dacǎ toţi avem în cǎmarǎ ceva, înseamnǎ ca istoria a greşit ceva cu noi. De fapt, normal este ca toţi sǎ avem cǎmǎrile goale.

Mai sunt animale care fac provizii dar ǎstea hiberneazǎ şi e normal sǎ facǎ o provizie. De exemplu veveriţa sau hârciogul. Omul nu hiberneazǎ chiar dacǎ ar fi bine s-o facǎ. Mai stau unii iarna în pat, dar e de lene, ei nu hiberneazǎ deloc. Dovada este ca dacǎ le dai o cafea, imediat sunt gata s-o bea. Şi se stie ca hibernarea nu are nimic de-a face cu cafeaua.

Ai vǎzut cǎ nici o specie nu se atacǎ una pe alta, individ contra individ. Doar omul se atacǎ unul pe altul. E tare ciudat. Dacǎ un om atacǎ un câine, înseamnǎ ca are ceva cu el. Dar câinele, dacǎ atacǎ un om, el o face ca sǎ facǎ provizii. Aproape cǎ seamǎnǎ cu fiinţele care hiberneazǎ. Dar, ţi-am zis, el o face doar ca sǎ mǎnâce el şi cu familia lui. Dacǎ câinele îngroapǎ un os, mai mult ca sigur cǎ o sǎ uite unde l-a îngropat. Şi apoi îl cautǎ mult şi bine, dar n-o sǎ-l gǎseascǎ. Poate doar din întâmplare. Şi de aceea câinele atacǎ aşa des: el de fapt doar încearcǎ sǎ-şi aducǎ aminte unde a îngropat osul. Omul ştie locul osului dar nu-i spune, cǎ îi trebuie şi lui provizii de iarna. Şi în lumea asta, se ştie, e care-pe-care.

Dar te-ai întrebat vreodatǎ de ce este omul aşa cum este? Înfricoşat de cerinţa asta expresǎ, domnul Fǎrǎrost Repaos, dǎdu stresat din cap cǎ nu. Domnul Epure nu-l luǎ în seamǎ şi continuǎ:

Mai demult oamenii semǎnau aproape identic cu maimuţele dar şi-au pierdut caracteristica de bazǎ: nu mai ştiau sǎ se caţere. O maimuţǎ, de exemplu, poate merge în picioare sau sǎ se dea cu scara rulantǎ, dar omul, aici e aici…. nu mai poate sǎ se caţere. Deci, este evident, maimuţele sunt mai bune decat noi. Şi oamenii chiar dacǎ se urcǎ în copac, o fac de curiozitate nu ca sǎ se caţere. Ajung sus în varful copacului, se uitǎ jur-împrejur, dar niciodatǎ nu vor putea sǎ zboare de la un copac la altul.

Şi sǎ nu uiţi,…. şi aici domnul Epure începu sǎ declame puternic şi teatral: Istoria lumii este un şir întreg de încǎlziri globale. Aşa sǎ ştii….

Nu uita cǎ de fiecare datǎ când se schimbǎ polii, unul ajunge la Ecuator şi celǎlalt este aproape imediat dupǎ primul şi se mişcǎ circular,… aici domnul Epure roti degetul de la mânǎ deasupra biroului aşa cum ai învârti într-o cafea. Şi asta, invariabil, duce la încǎlzire globalǎ. Şi asta se întamplǎ la fiecare 15.000 de ani. Ca ceasul.

În oceanul primordial au murit toti trilobiţii. De ce? A venit o încǎlzire globalǎ şi le-a cǎzut un lob şi s-au fǎcut bilobiţi. Apoi au murit toţi cǎ înotau într-o parte şi nu mai puteau nimeri prada. Şi a mai fost un motiv. Era o nevoie mare ca din genele lor sǎ iasǎ un mamifer. Dar a fost în final o micǎ greşealǎ şi a aparut prima datǎ o reptilǎ. Şi s-a simţit atât de bine singurǎ şi înconjuratǎ numai de hranǎ, cǎ s-a înmulţit super-super-rapid. Şi mamiferele au mai trebuit sǎ aştepte o perioadǎ.

Şi apoi…. surprizǎ…. iar o încǎlzire globalǎ… şi reptilele, şi ǎlea lungi şi ǎlea mai scurte, au prosperat, ceva de nedescris. Nu mai aveai loc sǎ treci de ele… peste tot…peste tot… o nebunie…. Dacǎ erai acolo mǎ Repaos…. era rǎu de tine acolo…. Domnul Fǎrǎrost Repaos se fǎcu mic de tot pe marginea scaunului, ţinea capul între umeri şi încerca disperat o soluţie sǎ scape dintre reptile. Cu un zâmbet superior, domnul Epure spuse: “Eee… lasǎ acuma… mai bine spune-mi, tu ce crezi despre dinozauri?

Domnul Fǎrǎrost Repaos înghiţi de douǎ ori în sec, îşi concentrǎ privirea pe degetele de la piciorul de pe masǎ a lui Epure şi deschise gura sǎ zicǎ ceva. Dar domnul Epure i-o luǎ înainte şi se lansǎ în cea mai frumoasǎ explicaţie posibilǎ.

Dinozaurii au dispǎrut cǎ aveau sânge rece sau nu aveau sânge de loc şi a venit iar o încǎlzire globalǎ. Şi nici mǎcar dacǎ stǎteau la umbrǎ n-au reuşit sa supravieţuiascǎ. Şi au murit toţi. Dar totuşi unii au rǎmas, şi stǎteau în apa rece din Siberia, apoi ieşeau la umbrǎ sǎ pascǎ şi de aici s-au tras toate rozǎtoarele şi pǎsǎrile care stau pe copac sprijinite în coadǎ. Pǎsǎrile care zboarǎ au ajuns aşa cǎ se trag din gazelele care alergau sǎ scape de leu, şi la un moment dat au reuşit sa le creascǎ ceva aripi şi s-au ridicat pas cu pas de la sol.

Dar poate te întrebi de ce îţi explic eu toate astea…. Vroiam sǎ înţelegi şi tu odatǎ cum stǎ treaba asta cu homo-roboţii. De acolo de la dinozauri a plecat tot. S-a fǎcut un experiment şi în locul dinozaurilor ne-a pus pe noi, homo-roboţii, sǎ vadǎ cum ne descurcǎm singuri pe tot terenul. Îţi dai seama cǎ nimeni nu şi-a închipuit cǎ noi, doar cu un creier, putem sǎ rezistǎm atât de mult. Totuşi a fost un schepsis: cum omul bǎga ceva în gurǎ şi apoi mesteca, imediat sângele îi intra în creier şi omul înţelegea pe loc mediul din jur. Dar altul este de fapt, cel mai important noroc: mai suntem, aşa, în masa asta mare de homo-roboţi, nişte minţi sclipitoare care pot face diferenţa. Doar noi, ǎştia cei mai deştepţi, v-am adus pe voi aici, în zilele noastre. Aşa sǎ ştii.

Anunțuri

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: