La şcoalǎ

La şcoalǎ la noi e trǎmbǎlǎu mare cǎ s-au gǎsit nişte publicaţii sub cataloage. Erau vreo 10-12 dar se zice cǎ poate sunt mai multe. Au cǎutat şi prin dulapuri, apoi pe sub hainele din cuiere, dar nimic. Directorul zice cǎ trebuie sǎ vadǎ şi în spate la arhive. Toti suntem stresaţi cǎ poate gǎseşte ceva compromiţǎtor şi despre noi. Colegul din dreapta îmi şopteşte cǎ el nu are de vreo 2-3 luni chestia aia. Şi eu îi mǎrturisesc, fǎrǎ sǎ ştiu la ce se referǎ, cǎ nici eu nu am rezolvat aspectele dificile de luna trecutǎ. Directorul are figura acrǎ, unii ar zice supǎratǎ, îşi joacǎ şi el scaunul, e de înţeles. Cele trei colege care stau zilnic la cafele în colţ, trag cu ochiul, succesiv, la colegul nou care, toatǎ lumea zice cǎ, e cam suspect. Nimeni nu l-a vǎzut c-ar vorbi cu directorul, are continuu cravatǎ şi nu se ştie ce situaţie familialǎ are. Vasilca, administratoarea, trece în fugǎ de la unul la altul şi întreabǎ de cele douǎ mese gǎsite rupte la a 8-a. Toţi ridicǎ din umeri şi dau vina pe copii. Vasilca face o situaţie scrisǎ cu declaraţiile fiecǎruia. Nimeni nu vrea sǎ semneze şi Vasilca e nenorocitǎ cǎ nu ştie ce sǎ facǎ. Sulicǎ, colegul de la fizicǎ, intrǎ în cancelarie şi declarǎ tare cǎ el nu mai poate şi cǎ s-a sǎturat. Toţi îl privesc lung, tac câteva secunde, apoi îl ignorǎ şi şuşotesc mai departe. Directorul se întoarce de la arhive şi spune cǎ acolo nu e nimic. Îmi iau inima în dinţi, mǎ ridic, şi spun cǎ eu dau declaraţie. Toţi se fac mici în scaune, doar colega de la modelaj zice cǎ trebuie sǎ plece pânǎ în oraş şi dacǎ e de semnat ceva, semneazǎ, doar sǎ scape cumva de stresul ǎsta. Directorul o priveste bǎnuitor, apoi se adreseazǎ tuturor cǎ la 12 e şedinţǎ şi cǎ pânǎ atunci TREBUIE sǎ aparǎ toate publicaţiile. Toţi tac şi, pe rând, dispar din cancelarie. Eu mǎ intreb dacǎ a avut efect declaraţia mea. Nimeni nu zice nimic, toţi îşi feresc privirea. Mǎ ridic şi eu şi vreau sǎ merg spre clasǎ. Directorul mǎ prinde din urmǎ şi îmi şopteşte: “Tu ştiai cǎ ǎsta de la chimie are ceva legǎturi acolo sus?… Şi când îl întreb dacǎ ştie ceva, mǎ paseazǎ?… Tu ai auzit ceva de situaţia aia?” Uimit, declar cǎ habar n-am. Nemulţumit de rǎspunsul meu, directorul fuge spre profa de românǎ, se apleacǎ la urechea ei şi continuǎ cu întrebǎrile. Ridic din umeri şi mǎ îndrept spre clasǎ. Pe lângǎ mine trece în fugǎ o colegǎ hohotind de plâns. Mǎ ajunge din urmǎ Grigore şi îmi şopteste cǎ probabil colega nu mai poate suporta. Apoi mǎ întreabǎ dacǎ eu ştiu ceva de chestie. Nu ştiu nimic dar, şmecher de felul meu, îi întorc întrebarea. Grigore tace câteva secunde şi îmi spune cǎ el bǎnuia mai demult cǎ situaţia e groasǎ. Vǎzuse câteva aspecte ciudate mai demult şi doar aştepta sǎ se spargǎ buba. Dar, spune, cǎ e sigur cǎ directorul n-are nici o legǎturǎ cu treaba asta urâtǎ. Mie îmi pare rǎu cǎ l-am întrebat, acum ştiu ca el bǎnuia ceva mai demult şi nu e bine. Va trebui sǎ ascund chestia asta. Grigore îmi aruncǎ cǎ mǎ va cǎuta mai târziu sǎ îmi spunǎ mai mult. Trebuie sǎ-mi închid telefonul. Mǎ apucǎ şi pe mine un tremur pe la spate. Ce dracu o fi fǎcut şi Grigore? Când sǎ ajung la clasǎ, din spate mǎ apucǎ de mânǎ colega de la Sport. Mǎ ia direct: “Tu eşti cu ei?”. Nu ştiu ce sǎ zic. Ea continuǎ: “Dacǎ eşti cu ei, sǎ ştii cǎ o sǎ ai probleme mari”. Eu stau blocat şi îi mǎrturisesc cǎ nu ştiu care sunt EI. Se uitǎ la mine lung apoi îmi zice: “Deci eşti cu ei…… Pe mine sǎ nu contezi…. Dacǎ trebuie,… sǎ te gândeşti cǎ mi-e mai dragǎ familia decât NENOROCIŢII de ǎia ai tǎi!!!”. Mǎ opresc, îmi schimb catalogul din dreapta în stanga şi mǎ gândesc cǎ sunt blocat în chestia asta fǎrǎ ieşire. Ce sǎ fac? Intru la clasǎ. Copii încep sǎ strige la mine, se bucurǎ cǎ mǎ vǎd. “Domnu’ profesor,…. Ne spuneaţi data trecutǎ cǎ Michelangelo a revoluţionat perspectiva picturii…. Ziceaţi cǎ ne povestiţi astǎzi cum a fǎcut-o…. Haideţi…. Vǎ rugǎm….. Ne spuneţi?”. Tac…. Prin gând îmi trec gunoaiele din cancelarie. Mai tac un pic şi spun: “A fost o luptǎ între Leonardo da Vinci şi Michelangelo. Fiecare credea cǎ ştie adevarul…. Care dintre voi ştie cine a fost Leonardo da Vinci?”

 

Reclame

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: