Chelul

J. este cǎlǎul oraşului nostru. Munca este grea şi de câteva sǎptǎmani J. s-a plâns conducerii oraşului cǎ prea mult timp pierde cu pregǎtirea execuţiei. Azi dimineaţǎ J. a primit acasǎ un pachet lung şi o scrisoare prin care conducerea oraşului îl informa cǎ a înţeles greutǎţile lui şi cǎ îi pune la dispoziţie pentru munca zilnicǎ o nouǎ unealtǎ de lucru: un târnǎcop.
Târnǎcopul primit este unul folosit la Cǎile ferate. Avea un capǎt ascuţit, dar nu prea tare, iar celǎlalt capǎt se termina într-o lamǎ boantǎ, cu striaţiuni ruginii şi pete de culoare cenuşiu-palid. Coada de lemn era zdravǎnǎ, iar zona unde se prinde cu mâinile era denivelatǎ ca sǎ nu alunece din palme.
Prin aceeaşi scrisoare, J. a fost chemat la lucru în dupǎ-amiaza asta, şi îndemnat sǎ facǎ în prealabil nişte exerciţii cu noua unealtǎ, în curtea casei, pe vreo buturugǎ de lemn. Exact asta a fǎcut J. toata dimineaţa: a ridicat târnǎcopul şi a lovit o rǎdǎcinǎ de brad din gradina casei: greu, implacabil, decisiv.
La ora 17:00, J. se prezintǎ la Tribunal, primeşte pe semnǎturǎ condamnatul, apoi îl duce cu cǎruţa în spatele Turnului Croitorilor, unde este locul de execuţie. Abia la coborârea condamnatului din cǎruţǎ, J. observǎ în treacǎt cǎ acesta este complet chel. Strǎlucitor de chel. J. îl pune pe condamnat în genunchi, cu faţa spre Feleac, iar el se mutǎ în spatele lui.
I-a târnǎcopul şi fixeazǎ vârful ascuţit pentru loviturǎ. Apoi îl ridicǎ deasupra capului,… încet,… se apleacǎ pe spate cât poate de mult, apoi porneşte o mişcare ca o loviturǎ de bici: prima datǎ, pumnii se strâng pe coada târnǎcopului şi apoi, trag dupa ei braţele încordate, urmate în spate de târnǎcopul greu de cǎi ferate. În faţa lui chelul stǎ nemişcat, cu capul uşor aplecat în faţǎ şi cu umerii adunaţi spre piept. J. simte cum efortul loviturii i-a incleştat vintrele, respiraţia i s-a oprit, blocatǎ în gât, doar târnǎcopul face pe deasupra capului o rotire mare, grea şi precisǎ. Cu târnǎcopul la verticalǎ, un flash îl face sǎ îşi verifice poziţia solidǎ a picioareleor şi spatele ca oţelul. Umerii i se lasǎ uşor pe spate în timp ce braţele îi trec pe langǎ cap, în mişcarea rotundǎ şi distrugǎtoare. J. vede lateral cum vinele braţelor lui în mişcare sunt reliefate, cum pǎrul de pe mâini stǎ ridicat de frig şi cum umbrele serii i se preling pe încheieturi. Vede apoi în faţa ochilor capǎtul cozii târnǎcopului, murdar de pǎmânt, ca o patǎ neagrǎ între pumnii lui, de la cum stǎtuse la amiazǎ sprijinit de perete. Apoi J. vede iar capul strǎlucitor al chelului cum apare printre braţele lui, nemişcat, alb şi tacut. Toporul se mişcǎ implacabil, greu ca un bolovan mare de râu, fǎrǎ sǎ tremure, fǎrǎ sǎ se abatǎ de la traiectorie.
În aceea sutime de secundǎ, pe J. îl strǎfulgerǎ ideea ca nu cumva sǎ rateze. Dacǎ rateazǎ? Nu se poate…. Doar se antrenase toatǎ dimineaţa… Sǎ fie doar atent…. Aşa… Sǎ strângǎ bine coada târnǎcopului… Dar dacǎ?… Nu se poate… J. miji ochii şi deveni ca o stâncǎ. Doar braţele lui, ca nişte grinzi de oţel duceau târnǎcopul pe traiectoria lui spre capul chelului. Din gura lui J. se auzeau cum îi scrâşnesc dintii de tensiune şi concentrare. Fiecare clipǎ aducea mai aproape târnǎcopul de capul nemişcat al chelului.
Uite…. acum vârful târnǎcopului a atins capul chelului… pielea s-a spart ca un balon şi s-a tras deoparte…. apoi o senzaţie zgrunţuroasǎ, ca de piatrǎ spartǎ între dinţi, se transmise prin braţele lui J….. vârful târnǎcopului era deja în capul chelului… acesta nu se mişcase încǎ, era sub şocul loviturii… târnǎcopul intra, milimetru dupa milimetru, în capul stralucitor. Un zgomot crǎpat de dovleac spart, şi cele douǎ jumǎtǎţi ale craniului se despicarǎ în lateral. Chelul era tot nemişcat…. târnǎcopul continua sǎ intre în capul stralucitor. J. îsi muşca buzele de încordare, urmǎrind clipǎ de clipǎ traseul şi efectele târnǎcopului. … Nu ratase…. era bine…. da, era bine…. J. simţea cum satisfacţia îi apasǎ pieptul şi i se urcǎ în gât….. Da…. era bine.
Din capul spart în douǎ al chelului începeau sǎ iasǎ nişte clǎbuci de carne aburindǎ şi o crema albǎ-gelatinoasǎ ca o brânzǎ topitǎ. Târnǎcopul aproape dispǎruse în capul strǎlucitor,… abia acum un tremur uşor şi nişte zmucituri mai tari cutremurarǎ umerii chelului. Acesta începu sǎ se lase încet în faţǎ,… din cap i se scurgea o cremǎ albǎ-galbuie, … nişte firişoare de sânge i se prelingeau pe umerii adunati spre piept.
J. ridicǎ din coada târnǎcopului, exact aşa cum faci ca sǎ rupi pǎmântul când sapi în el. Vârful târnǎcopului se întrezǎri pe sub pielea gâtului, în stânga coloanei vertebrale. Un val nou de cremǎ albicioasǎ se revǎrsǎ printre jumǎtǎţile de craniu. Clǎbucii de carne deja cǎzuserǎ pe jos şi se innegreau vǎzând cu ochii. J. se opinti greu în picioare şi, cu o zmuciturǎ, trase afarǎ târnǎcopul din corpul chelului. Se uitǎ la el… metalul era acoperit de pete goase de grǎsime… apoi îl lǎsǎ jos lângǎ picior. Observǎ pe pantaloni o picǎturǎ de grǎsime proaspǎtǎ… o şterse cu mâna… apoi privi spre Feleac.
Noaptea era deja acolo.

Anunțuri

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: