Labirintul

Domnul To Maturatorul, zis Gogaie, este prieten la catarama cu domnul To Macaragiul si merg in excursie in orasul Jigodia Mare unde este cel mai mare labirint cu plata din lume. Se pregatisera din timp pentru aventura asta. To Macaragiul avea in mana trei carti: „Cum sa supravietuiesti vesel in labirint”, „Cum sa obtineti apa in labirint in trei pasi” si „Labirintul din Jigodia Mare: puncte cardinale, referinte, strategii, povesti de succes si necroloage”. In dupa amiaza fierbine a unei zile de iunie, se dau jos din autobuz si o iau pe aleile incinse de beton, strajuite de gard viu. Si gasesc acolo un paznic plictisit care statea pe un scaun, cu un chitantier in mana. Cei doi se apropie de paznic dar paznicul le-o ia inainte si ii intreaba: „Vreti sa intrati in labirint?” „Da!”. „Dar vedeti, mai sunt cateva grupuri de bucuresteni care de luna trecuta n-au mai iesit din labirint, asa ca luati-va niste mancare si apa, sa le dati si lor ceva, ca poate au nevoie”. Auzind una ca asta parca le mai trecu cheful, dar totusi de asta venisera, asa ca planul e plan. „Macar o apa luati cu voi!” zise paznicul. „Bine, cu cat ne vindeti apa aia?”. „5 lei”. „Aha, deci cu suprapret!!….”. „Lasa ca vedeti voi, ca inauntru dati si 100 de lei pe o apa”. Cumpara astia o apa si intra in labirint. Entuziasmati, pentru ca labirintul parea o jucarie, se ratacesc rapid si intentionat. Unul din ei vrea sa se intoarca, ca sa mai ia o apa ca era tare cald. Dar, surpriza: desi pare ca au facut doar cativa pasi, nu mai gasesc drumul inapoi. „Oare chiar ne-am ratacit?” le tremura o voce lugubra in capul fiecaruia. Peretii labirintului ba erau din gard viu si spini, ba erau din gard de beton, ba chiar din plasa de nu stiai cum sa ajungi pe partea cealalta. La un moment dat s-au resemnat si au zis: suntem in labirint, hai sa vedem cum gasim o cale de iesire. Merg ei pana se face seara. Trece o saptamana, si ei tot in labirint. Timpul trece iar: astia doi merg desculti, cu batistele in cap, cu insolatie, flamanzi si deshidratati, plini de ciupituri de insecte ca au dormit pe jos, cu hainele rupte de la spinii din drum si spera din suflet ca pana la terminarea concediului sa iasa cumva din labirint.

Putina frica i-a luat pe la spate cand dupa un colt au intalnit doi oameni costelivi, cenusii, cu labele picioarelor maro, care se uitau la ei si se certau politicos care sa ii manace pe noii veniti in labirint. In timp ce-o luau la goana, auzira in spate o frantura de dialog: „Ba io ii manac, porcule!”. „Ba dumneata esti un porc!!… Sunt ai mei!!!”.

Dupa o vreme, pe la sfarsitul toamnei, apare administratia si zice ca vrea sa renoveze labirintul. Vine cu o macara si ii directioneaza pe rataciti spre iesire. Incep sa apara, costelivi, slabi, nemancati, de nerecunoscut, cu niste carpe pe ei, mizerabili, iar la urma si cei doi To Maturatorul si To Macaragiul. Primul isi numara degetele de la picioare: „Doua la stanga… doua la dreapta…”. Al doilea: „Ti-au iesit toate la numaratoare?… ca mie imi lipsesc doua…”. Si continua fara sa astepte raspunsul: „Pacat de cartile alea…. le-am uitat langa paznic la intrare. Poate ne ajutau sa iesim mai repede din labirintul asta…”.

Ies cu totii pe usa de iesire, iar To Macaragiul nu mai stie nici macar unde locuieste. Asa ca asteapta sa intre din nou in labirint, macar are o ocupatie cinstita: sa caute iesirea.

Reclame

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: