Bercea, cel mai frumos porc

Ingandurat, Bercea impinse cu ratul usa cotetului. Iesi apoi afara pe platforma betonata plina de gunoi si paie maruntite. Adulmeca prin iesle, atinse scandurile umede si impinse mai incolo cateva fire de paie uscate. Ridica ochii spre cer, norii se rostogoleau unii peste altii, era mohorat afara si vantul rece se vedea printre frunzele copacilor. Bercea, se lipi de gardul murdar, puse ochii in pamant si incepu sa astepte.

Din curte se auzi un zbieret de copil: „Taaataaaa….laaasaa-ma sa-l mai vad o data….” apoi vocea izbucni intr-un plans zgomotos. Bercea ciuli urechile la zgomotele facute de copil, incercand sa urce pe gard. Apoi privi neutru deasupra gardului un ciuf de par blond si niste ochi rosii de atata plans. Copilul inchise ochii, disparu in spatele gardului si iar se auzi vocea plangand: „Taataa!!!…. Chiaaar trebe?….”. O voce groasa, severa zise dinspre casa: „”Marie… ia-l pe asta si du-l la frate-tu…. apoi adu ligheanele si pune apa la fiert….”

Bercea se uita printre doua scanduri afara in curte. Astepta ca de obicei in fiecare dimineata fiertura de porumb si cartofi. Mormaia de foame si simtea ca trebuie sa roada ceva. Se intoarse in cocina, prinse doua frunze galbene de porumb si incepu sa le mestece. Din curte se auzea zgomot, rasete si voci ridicate. Se pare ca venisera ceva prieteni si rude ale stapanului. Nu era prima data, Bercea asistase la multe betii crunte ale stapanului. Vinul era prost dar mult, iar spirtul adus de la cooperativa in bidoane de 5 litri de apa minerala era albicios si mirosea a sulf. Urmasera petreceri cu batai si injuraturi grele, chefuri cu lalaieli grose si barbati care vomitau la coltul mesei si chiolhanuri monstruoase, garnisite cu cele mai penale manele posibile. Se pare ca inca una groasa se pregatea in curte. Lui Bercea ii era intr-un fel indiferent, dar alta era problema lui acum: unde e mancarea? Astia mai stau mult?

In cotetul lui Bercea intra femeia. Ducea un lighean cu apa si un burete sub brat. Se apuca cu miscari viguroase de barbat sa-l spele pe Bercea pe spinare, pe burta si pe picioare. Acesta statea nemiscat, uimit si el ce mult poate sa-i placa apa calda, dar parca foamea era mai mare. Bercea incepu sa grohaie nemultumit, uitandu-se spre femeie. Aceasta tocmai isi terminase treaba, dar parca evita sa-l priveasca in ochi pe Bercea. Curios…. De cand o cunostea pe Maria, intotdeauna aceasta il privea lung si admirativ…. stia si ea si el ca Bercea e creatia ei…. doar Maria ii aducea zilnic de mancare, il ingrijea si se intampla chiar sa vorbeasca cu el, asa ca si cu un prieten. O data se intamplase chiar sa se ascunda in cotet la Bercea. Barbatu-s-o se imbatase cui si o apucase de par s-o bata. Maria scapase si se refugie la Bercea. Doar dimineata iesise de acolo, noroc ca era vara. Dormise cu capul pe burta calda a lui Bercea si parca era mai bine, nu se mai simtea singura. Dar trecuse vremea… acum era iarna.

Bercea tremura de frig. Apa calda de mai devreme il facuse sa simta gerul usor si acum frigul il ardea parca pe spate si coaste. Incepu sa alerge pe langa gard, sa se frece de scanduri si apoi disparu in cocina. In urma lui, cu rasete groase se deschise poarta cotetului. Doi barbati intrara si-l cautara din priviri pe Bercea. Unul din ei intra in cotet si il impinse afara pe Bercea. Nici nu era greu. Bercea abia astepta sa faca miscare, frigul era greu de suportat. iesi pe portita impins de cei doi barbati si in curte vaz multa lume adunata. In dreapta cativa barbati beau unul dupa altul, paharele de tuica de pruna. Cateva femei se miscau cu treaba din casa-afara si apoi inapoi. Barbatii comentau ceva cu voci ridicate, mai goleau un pahar si apoi radeau bine dispusi. Bercea privea calm, numara deja a treia oara cizmele din fata lui si tot fara sot ii ieseau. Hm….

Stapanul casei se desprinse din grupul de barbati, se posta in fata lui Bercea si zise razand: „No… cam pana aici…. ce zici, iti place asta?…” si ii arata lui Bercea o frumusete de cutit mare, stralucitor, cu varful ridicat spre cer. Bercea nu prea agrea lucrurile taioase. De fiecare data cand vedea cate un cap de pui cum cade sub taisul cutitului, se cutremura si iar isi jura ca nu se va apropia niciodata de lame sau varfuri taioase. Asa ca intrebarea stapanului gasi instantaneu un raspuns pe masura. Bercea se apuca sa grohaie amenintator si tare. Apoi sari intr-o parte si fugi spre poarta cotetului lui. Dar aceasta era inchisa. Bercea coti brusc spre dreapta si se strecura printre barbatii ametiti de bautura. In spatele lui se pornira strigate si indemnuri la actiune: „Prinde-l ma!!!…. Ia-l ma!… Pe el ma!!!…”. Cativa barbati aproape beti sarira dupa Bercea, avand cutite asemanatoare cu cel al stapanului. Bercea se incalzise deja, nu mai simtea deloc frigul. Si nici foamea. Alerga indesat pe langa gard, iar dupa el o multime de barbati inarmati, racnind si invartind prin aer cutite mari si stralucitoare. Bercea gafaia deja.

Deodata Bercea se opri brusc locului. Din elan, multimea de barbati se napusti asupra lui, se impiedecara si cazura claie-peste-gramada peste Bercea. Tipete de surpriza si durere se auzira si gramada se rasturna spre drepata. De sub ea, Bercea iesi cu greu afara, se uita spre usa casei si se intinse pe jos, pe-o parte. In spatele lui, barbatii zbierau de nervi si durere. Din cauza invalmaselii, cativa se taiasera rau de tot in cutitele celorlalti. Pe pamant deja se vedea o balta mare de sange, si care nu era a lui Bercea.

Bercea statea intins pe jos si deja nu mai auzea vacarmul din jurul lui. Cateva amintiri din trecut ii revenira acum in minte: cum vara, baietelul stapanului il fotografia si striga incantat: „Esti prietenul meu…. cel mai frumos din lume!!!!”. Apoi Bercea auzi un mars monoton cum creste in intensitate: … da… Bolero-ul de Ravel…. una din piesele lui favorite….

Bolero-ul de Ravel zdruncina deja aerul inconjurator, marsul tumultuos al tobelor facea sa vibreze toata fiinta lui Bercea. Tremura de emotie sau de frig…. nu stia… Intre masele, Bercea simtea gustul frunzelor de porumb si Bolero-ul se scurgea prin toata fiinta lui…

Bercea ramase singur, o movila nemiscata in lumina de un cenusiu aprig a dupa-amiezii. Un firicel subtire de sange curgea paraias de sub coastele lui si se pierdea in gradina.

Norii se rostogoleau mai departe la vale intr-un ritm rotund si involburat ca Bolero-ul lui Ravel.

Reclame

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: