Da, Craciunul

Ministrul de Finante, domnul Popa, avea o familie care il adora. E adevarat ca acestia erau mandri ca sunt familia ministrului, dar principalul motiv pentru care il iubeau, era marea delicatete sufleteasca a ministrului Popa. Acum se apropia Craciunul, si ca in fiecare an, ministrul deschidea poarta castelului proprietate si, cu ochii in lacrimi, oferea cate o floare fiecarui trecator mai mult sau mai putin sarac. Televiziunile erau ca de obicei acolo si filmau fiecare secunda de inaltatoare emotie crestina.

Ministrul Popa era si un fin cunoscator al nuantelor de caramiziu sters spre brun de Olanda care se transformau din linie groasa in linie picurata si apoi stearsa cu marginea cutitului de pictura. Culorile acestea umpleau linia orizontului unui peisaj de toamna, tablou vechi de cel putin 100 de ani, expus cu grija si doar pentru membrii familiei, in holul larg de la etajul intai, la capatul scarilor din corpul auxiliar al castelului proprietate. Ministrul se oprea aproape zilnic, privea mut lumina tabloului, apoi cu un gest simplu, atingea cu buricele degetelor tusele groase de vopsea, incepand de la norii valatuciti din dreapta, trecand peste coroanele palcului de salcami, tufisurile caramizii si terminand in coltul opus in culoarea zemoasa si violacee a tufisurilor intunecate de paducel din prim-plan. Ministrul simtea furnicaturi plecand din degete, pana pe sira spinarii, dandu-i o senzatie posesiva, placuta si diafana. De multe ori il trezea din extaz si visare chemarea clopotelului de argint care vestea ca pe masa de jos il astepta cafeua aburinda.

Iesind din castel, in drum spre minister, Popa trecea pe langa masina de tuns iarba, model VBG 42/Exquisite. Se posomora brusc, injura in gand masinaria asta stralucitoare si isi aducea aminte de vecinul lui insuportabil, gras si chel pe deasupra. In cartierul unde Popa avea castelul, isi construisera vile si resedinte luxoase toti conducatorii reali ai treburilor romanesti de dupa revolutie. Asa se obisnuia si nimeni n-ar fi vrut sa lipseasca de acolo. Ar fi fost practic exclus din viata politica, si aproape imediat s-ar fi trezit detasat undeva prin ceva judet. Adio Bucuresti….

Vecinul lui, grasul ala chel, era de fapt directorul Casei Nationale de Pensii, functie echivalata unui subsecretar de stat, deci esalonul doi al puterii. OK. Dar Popa observase ca respectivul incepuse sa il copieze in toate actiunile lui. Toate detaliile de constructie ale castelului le copiase pe vila lui de 4 etaje. Inclusiv faptul ca isi pusese in curte dale verzi, simuland gazonul scump englezesc. Popa stia de ce facuse asta: detesta ideea sa tunda saptamanal iarba si in general detesta orice activitate fizica. Dar stia ca este bine sa ai gazon, asa ca isi montase in curte niste dale de piatra verde si parcase la coltul castelului o frumoasa masina de tuns gazonul, cel mai nou si scump model aparut in Essex. Mai facea cate o tura cu masina de tuns gazonul, sambata dimineata, cu motorul pornit, rostogolindu-se incet peste dalele de piatra, ca sa auda vecinii ce rafinat si grijuliu este el. Nu trecura doua saptamani, cand il auzi si pe vecinul gras ca se plimba duduind cu o motocositoare pe dalele lui verzi. Ramase neplacut surprins din nou. Dar furia lui atinse maximul cand de dupa gard aparu vecinul cu fata transpirata, cu chelia lucioasa si buzele unsuroase, si care ii arunca intr-o doara, plin de scarba: „Vecine….. uite aici ultimul model….. rabla aia a ta…. are deja 4 luni vechime…. doar looserii mai cumpara asa ceva….” izbucni in ras si disparu dupa gard. Popa inlemni de furie. Nu putea scoate nici un sunet si toata serenitatea lui interioara se prabusi.

La Minister, Popa se duse direct in biroul lui, la Finante. Ceru scurt noutatile si secretara impreuna cu secretarul de stat pe Asistenta Sociala si Pensii il informara ca  azi e ultimul termen pana la care poate aviza cheltuirea bugetelor. Cu gandul la vecinul chel, Popa lua dosarele si incepu sa parcurga materialele. Ajunse la categoriile defavorizate… In mintea lui, ranjea chelul unsuros…. Lua un pix rosu si asculta vocea secretarului de stat: „… aici sunt batranii CAP-isti…”. Popa taie deodata cu rosu toata coloana de cheltuieli. Secretarul de stat exclama: „…. domnule ministru…. ce faceti?…. nu le mai dati nici un ban alora?….”. Popa scrasni din dinti: „Da-i dracu’…”. Urmara pensionarii din sanatate… chelul radea iar…harsht cu pixul rosu….  Apoi pensionarii din invatamant… chelul isi tuguia buzele dispretuitor… harsht cu pixul rosu…. Apoi, iar si iar, pe rand toti saracii, bolnavii si batranii Romaniei… Pe rand, Popa le lua tuturor toti banii…. HARSHT!!!… Secretarul de stat era complet vexat de situatie: „Domnule Ministru…. ce ati facut cu ei?….”. Ministrul Popa marai cu gandul la gunoiul gras: „Da-i dracu pe toti!…. Sa se descurce cum pot si ei!!!…”. Apoi iesi din birou, se arunca pe bancheta din spate a limuzinei de serviciu si pleca spre castel sa serbeze Craciunul in familie.

Trebuia sa faca ceva cu grasul ala…

Da, asa e Craciunul.

Reclame

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: