Tutorial de cadere in gol

Iata-te cazand in gol!… Tocmai ai inceput sa cazi in gol…. Te intrebi ce e de facut?… E simplu: Deschizi manualul nostru „Tutorial de cadere in gol” la pagina 5 si citesti cuprinsul cu lista capitolelor cartii. Te uiti in jurul tau si incerci sa identifici la care capitol ai ajuns deja. Daca nu reusesti sa te descurci, deschizi manualul la sfarsit, la capitolul „Troubles”. Aici gasesti rapid indrumari profesionale pentru a iesi de situatia incurcata. Este si normal sa beneficiezi de sfatul unui specialist, pentru ca trebuie sa te intorci rapid la caderea proprie in gol. Dupa cum bine ai ghicit, caderea nu asteapta.

Unul din aspectele importante la caderea in gol, este distanta pastrata fata de perete. Nu trebuie sa fie nici prea mare (s-ar pierde astfel contactul cu realitatea imediata si musculatura ar da comanda de somn de voie), dar nici prea mica (exista riscul aparitiei curentilor turbionari si astfel fileurile de aer se pot intrerupe, ceea ce ar crea si disconfort, si un design necorespunzator al caderii proprii). Pentru a monitoriza continuu distanta fata de perete se utilizeaza o bagheta gradata, tinuta in mana dreapta, la nivelul ombilicului, adica exact in dreptul centrului personal de greutate. La capatul dinspre perete, bagheta este dotata cu un rulment de viteza care permite sprijinul pe peretele urcator, astfel incat abaterile fata de masurarea in repaos sa fie neglijabile. Trebuie tinut neaparat cont de faptul ca o cadere in gol bine strunita are un design atragator, are clasa si reprezinta o adevarata carte de vizita personala.

Se stie ca in zilele noastre, presa reprezinta a patra putere in stat. De aceea orice cadere in gol trebuie reflectata obiectiv in presa scrisa, la radio, televiziuni si pe Internet. Vor exista diferente inerente fiecarui suport media, dar acestea sunt inconveniente suportabile. Nu cred ca cineva se va supara daca in ziar va aparea stirea ca „O persoana a cazut in gol” iar pe Internet, toate blogurile tematice vor face bascalie de viteza caderii in gol, de miscarile de cadere aproape dezordonate, de expresiile lingvistice utilizate in caderea in gol si de tot soiul de informatii colaterale, fara sa spuna exact greutatea persoanei care cade in gol si inaltimea de cadere. Orice elev de scoala stie ca aceste doua detalii sunt de fapt informatiile de baza cu care se inregistreaza nasterea oricarei persoane normale din UE. Este iarasi un lucru comun faptul ca in SUA, informatiile de la nastere sunt: greutatea, aspectul aerodinamic al capului si numarul de degete de la picioare. Deci complet altfel decat inregistrarile statistice ale UE.

Revenind la propria cadere in gol. Dupa determinarea pozitiei de cadere, se va trece la jalonarea traseului de cadere. Si aici exista mai multe variante, functie de nivelul de dezvoltare tehnologica al fiecarei tari. Daca in Franta si Marea Britanie, jalonarea traseului se face cu sunete scurte, usor suierate, inregistrate si trecute automat pe un grafic de cadere in gol emis in timp real de Observatorul National Francez sau Britanic de Caderi in Gol, ei bine, in Romania, jalonarea se face manual. Romanul in cauza are obligatia ca in timpul caderii sa infiga in peretele urcator, din doua in doua secunde, cate un stegulet argintiu. In Romania exista si legislatie clara in sensul acesta. Astfel, orice constructie artificiala sau inaltime naturala este dotata la baza cu un depozit de stegulete, de unde se aprovizioneaza fiecare roman vizitator al inaltimii respective. Asta este o masura de precautie normala, ca nu cumva caderea in gol sa surprinda vreun roman in imposibilitatea fizica de a jalona traseul de cadere.

Facultatea de Litere din Bucuresti a deschis o noua linie de studiu si cercetare, privind caderea in gol. Se studiaza etimologia termenilor specifici, analiza lexicala de cadere, repertoriul sonor de lucru, inclusiv ucroniile aferente. Ca exemplu, se porneste de la intrebarea: „Ce-ar fi fost daca caderea nu s-ar fi intamplat in gol?”. Un eventual raspuns este: Ar fi existat „cadere in plin”. O remarca interesanta a facut si Profesorul Univ. Dr. George Grafician, care a sesizat ca actiunea de cadere in gol este reprezentata semiotic inclusiv prin spatiul liber din interiorul literei „O”. Astfel limba romana nu permite „caderea in plin”, pentru ca exista o imposibilitate fizica de strecurare prin „I”. Aici se constata un avans semnificativ al romanilor in comparatie cu celelalte natiuni europene. Noi putem cadea in gol la orice ora, avem in genele noastre caderea in gol, pana si limba romana a preluat „caderea in gol” prin frumosul cerculet al literei „O”. 

Ce mai, …. suntem perfecti!

Anunțuri

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: