Zoka si binefacatorii

Zoka era un razvratit de cand aparuse pe lumea asta, dar un razvratit cu perdea. Cat a fost mic, a plans de ciuda ca nu e mare, apoi cand a crescut ii dadeau lacrimile ca nu mai e copil. Iar asta o facea si atunci si acum, din spatele unui zambet larg care parca zicea: „Sunt cel mai fericit biped din lume!”. Ca sa se afle si el in trendul general, incepu sa urasca impozitele, taxele si Ministerul Finantelor in particular. Nu stia exact de ce, oricum nu platise niciodata nici o taxa, dar credea ca asa da bine si in plus se simtea ca face parte din comunitate stand la coada la Alimentara in plin cor de injuraturi impotriva birurilor guvernamentale. In ultimii ani i se adunasera in fata usii o multime de plicuri cu citatii, avize si somatii de plata, dar Zoka le ignora si le impingea doar cu bocancul la o parte ca sa poata intra in locuinta. O data, incerca sa le arunce la tomberon in spatele blocului, dar fu surprins de politistul de sector si dupa trei zile mai primi un plic cu doua amenzi: prima amenda ca ignorase cu rea intentie somatiile de plata (ceea ce Zoka recunostea in sinea lui) iar cea de-a doua ca folosise tomberonul pentru plastic in loc de cel pentru maculatura inutila.

Intr-o buna zi, Zoka se trezi in fata usii cu un grup numeros de inspectori fiscali, veniti sa aduca situatia lui Zoka in legalitate. Pe rand, fiecare inspector intreba: „Ai bani, lepra?”, la care Zoka raspundea grav: „N-am, binefacatorii mei”. Dupa aproximativ doua ore de interogatorii cu aceeasi obsesiva intrebare: „Ai bani, lepra?” si cu acelasi sincer raspuns: „N-am, binefacatorii mei.”,  inspectorii se vazura siliti sa constate ca Zoka chiar nu avea bani, asa ca pasul urmator era sa-i sigileze si confiste toate lucrurile din casa ca valorau macar 50 de bani. Zoka se lasase greoi in singurul fotoliu si ii intreba respectuos pe inspectori: „Binefacatorii mei, pot da drumul macar un pic la televizor?”. Acestia se privira intre ei si cu un zambet rautacios, spusera in cor: „Hai, uitate… ca oricum ti-l confiscam in doua minute!….” si izbucnira cu totii in hohote de ras. Zoka apuca sa deschida televizorul, schimba canalul de pe Money Channel pe Natural Geografic si privi documentarul care tocmai se derula. In fata se vedea de la nivelul solului o carare printre frunzele cazute. Un gandac negru, gras si prost se apropia leganandu-se alene. Tocmai cand se incadra perfect in ecran, cu un zvacnet puternic si surprinzator, un paianjen se arunca asupra gandacului, il apuca de spate si-l trase fulgerator in vizuina lui subpamanteana de langa drum. Totul nu durase mai mult de o secunda. Drumul printre frunze era iar linistit si pustiu. Zoka incremeni. Nici nu-si dadu seama cand inspectorii ii luara televizorul si apoi fotoliul. Doar inante sa iasa din casa, ii auzi cum spusera: „Maine dimineata te luam si pe tine…. te mai lasam sa stai noaptea asta intre peretii astia goi… asa ca sa-ti plangi de mila…. lepra ce esti….”.

Zoka nu astepta dimineata. Pe la ora 4 era deja plecat din casa si pe la 6 era deja in padurea din apropiere. Lumina zorilor era puternica, asa ca lui Zoka nu-i fu greu sa isi gaseasca rapid o zona cu tufisuri mai dese unde sa se adaposteasca. Se odihni jumatate de ora, apoi incepu sa sape o groapa in pamant. Dupa cateva ore de munca grea, groapa era deja adanca si Zoka putea sta bine in ea. Puse un capac de PAL deasupra si il acoperi iscusit cu pamant, frunze si noroi, in asa fel incat camuflajul acesta ii proteja perfect ascunzatoarea. Desena chiar urme de tractor si bicicleta in noroi, astfel incat capacul lui deveni chiar mai veridic decat peisajul inconjurator. Perfect!!!! …. Acum la panda!!!!

Dormi peste noapte acolo, iar a doua zi se puse la panda. Dupa cateva ceasuri, aparu un trecator-culegator de ciuperci. Cand ajunse in dreptul lui, cu un urlet ingrozitor, Zoka se napusti macabru peste trecatorul-culegator, il insfaca si-l trase in vizuina. Acolo il jefui de bunuri, vreo 200 de grame de ciuperci, si il arunca inapoi in drum complet inconstient. Woaw!!!! …. Zoka se simtea ca un paianjen urias, … pradator liber si invingator!!!

Nu trecura multe zile si deja se iscase in oras un zvon ca duhuri necurate salasuiesc in padurea de la marginea orasului. Oamenii nu credeau, dar se infiorau la gandul ca noaptea i-ar putea prinde in zona impadurita. Tot de la zvonul acesta incepura sa apara si alti pradatori-invingatori in padure. Prima data veni unul, care printr-o coincidenta stupida isi facu groapa-vizuina la nici un metru de vizuina lui Zoka. Nici unul nu stia de celalalt, dar Zoka observa curand un fenomen curios. Trecatorii tinta erau deja jefuiti bine cand se arunca el asupra lor. Asta ce putea sa insemne? Tare ciudat!…

Situatia deveni clara in cateva zile, cand Zoka tocmai sarise in carca unui trecator-culegator de flori si nici nu apuca sa se bucure de prada cand simti ca ii sare in spate ceva greu, il apuca de par si incepe sa-l traga spre o groapa ivita curios chiar langa vizuina lui. Se trezi din ameteala in intuneric cateva secunde mai tarziu, cand auzi o voce cadaverica spunand: „Ce faci frate?… Te bagi peste  mine?…”. In cateva cuvinte simple se explicara unul altuia, il pradara in comun pe trecatorul-culegator lesinat de frica, si se retrasera amandoi in vizuinile proprii, gandindu-se fiecare ca de acum viata se va schimba. Asa se si intampla. Prada era la jumate, dar se puteau si ajuta unul pe altul. De exemplu, dupa cateva saptamani, Zoka observa ca se misca mai greu, il dor salele iar picioarele parca ii sunt amortite. Asa ca-l ruga pe vecin sa iasa la treaba impreuna. Zoka racnea teribil, iar vecinul sarea in spatele trecatorului-victima. Treaba mergea ca unsa. Dar din nefericire, in scurt timp padurea se umplu de pradatori-invingatori. Gropile se inmulteau pe zi ce trece, deja solul padurii era ciuruit de gropi-vizuini.

Intr-o zi, cu un cantec dulceag si ciudat, aparu printre tufisuri un trecator-culegator-cantator. Asa crezura si salivara toti cei 800 de pradatori-invingatori din padure. Dar se inselara cu totii. In padure aparuse primul vanator cu plasa. Se opri langa Zoka, incepu sa fredoneze o melodie trista si porni sa teasa o panza de matase. O agata de crengile copacilor si lucra migalos o multime la intarirea cu noduri a plasei letale de matase. Nu terminase bine plasa, ca de dupa curba aparu un autobuz plin de copii care veneau la plimbare in padure. Autobuzul se opri zmucit in plasa, se opinti de cateva ori, apoi incremeni intr-o rana. Copii incepura sa racneasca, iar vanatorul cu plasa se rasti la ei si le ceru fiecaruia cate un pachet de biscuiti daca vor sa scape. Afacerea se facu repede si autobuzul putu sa se intoarca in oras cu copii pe jumatate ingroziti, pe jumatate fericiti de aventura.

Urmatoarea victima a plasei de matase fu directorul fostei firme de matase din oras. Acesta bantuia prin padure, incercand sa-si gaseasca raspunsuri la intrebarile care il chinuiau. Cu trei ani inainte daduse afara doi angajati: portarul si ucenicul de la intretinere. Nu putuse sa uite cum portarul ii spusese negru si incruntat: „Lasa ca o sa vezi tu…”. De atunci se uita in jurul lui, zi si noapte, ca sa nu scape nimic si sa vada tot. Asa trecura trei ani. Abia in seara asta, stand atarnat in plasa de matase, uitandu-se la portarul ranchiunaos metamorfozat in vanator cu plasa, directorul isi explica si lipsa celor 30 de tamburi de matase din firma.

Zoka statea in vizuina lui si privea plasa de matase care atarna cu directorul agatat, semanand cu o para grasa si galbena. Parca directorul semana cu unul din binefacatori….. Sau nu?….

Reclame

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: