La dentist

Sfredel Dumitru este de ieri eroul strazii noastre. De peste 40 de ani are deschis un cabinet stomatologic la colt, dar pana ieri, toata lumea il ura din suflet, exact asa cum se uraste clasic un dentist. Dumitru era obisnuit cu asta, nu-l mai deranjau injuraturile numeroase care-i erau adresate la trecerea de pietoni, scuipaturile pe jos, de dispret profund, pe care le incasa cand ducea gunoiul sau faptul ca-si gasise masina zgariata in toate directiile, inclusiv pe capota deasupra. Le lua pe toate ca pe un pret platit pentru juramantul facut lui Hipocrate cu 40 de ani in urma, ca va lucra numai si numai pentru sanatatea omului. De vreo 10 ani, incercase sa interpreteze notiunea de sanatate a juramantului. Ce e sanatatea? Adica sa apara la usa lui un cetatean mirositor, sa tipe ca un porc, sa faca mizerie, sa nu aiba bani la el, sa-l injure la plecare si pe parcursul urmatorilor 2 ani si sa-i lui Dumitru fie frica de el de-a pururi? Asta e sanatatea pentru care lucreaza Dumitru? Cu siguranta e ceva in neregula. Astfel, Dumitru incepuse de multi ani sa adapteze notiunea de sanatate pe care o livra pacientilor lui. Cand venea unul cu o durere de masea, Dumitru ii facea o injectie cu otrava de nerv, apoi ii imbraca restul de masea in rasina. Totul dura 30 de secunde, si omul pleca multumit de acolo. E adevarat ca rasina era de culoare rosie, si pe strada lui toti aveau ranjete mai mult sau mai putin rosii. Dar toti se considerau sanatosi, chiar daca rata mortalitatii pe strada crescuse cu 30%. In ultimul timp Dumitru incepuse sa mediteze la notiunea de „om” din juramantul lui Hipocrate. Se intreba deseori daca pe strada lui locuiesc oameni. Iar indoiala de la inceput se transformase in certitudine: pe strada lui existau niste fiinte bipede, greu de suportat si care traiau doar sa fie end-useri pentru rasina lui Dumitru. Dar ce se intamplase de fapt ieri? ceva relativ simplu. Dupa ce toti locuitorii de pe strada primisera avize de plata, avertismente si somatii de plata necrutatoare, practic strada traia sub o teroare de nedescris. Cum aparusera inspectorii si agentii prin zona, toti se baricadasera in case si taceau malc, ca si cum ar fi plecati din localitate. Asa ca inspectorii si agentii navalira in cabinetul lui Dumitru. Incepura sa vocifereze si sa faca scandal, ca bugetul e sfant si nimeni nu trebuie sa atanteze la el, ca legea e sfanta si nimic nu trebuie sa se opuna legii, ca banul datorat s-a evaporat pe undeva si aici pe strada au fost trimisi ei ca sa-l gaseasca. Dumitru ii asculta impasibil, isi dadea seama ca avusese dreptate si acestia nu par a fi oameni, asa ca ii invita sa stea la coada si ia loc pe rand pe scaunul stomatologic. Obisnuiti sa li se dea dispozitii, toti inspectorii si agentii se asezara frumos la coada si pe rand se asezau pe scaun, fara sa inteleaga motivul. Dumitru se apuca de treaba, facu vreo 600 de injectii cu otrava de nerv si imbraca in rasina rosie toate maxilarele inferioare care i se oferira. Spre seara, multimea de inspectori si agenti parasi cabinetul lui Dumitru. Toti erau mai tacuti si se intrebau in soapta oare ce vroise domnul dentist de la ei. Cand vorbeau, le aparea din gura o zona de un rosu aprins, erau oribili, dar nu-si dadeau seama pentru ca erau toti la fel. A doua zi, Dumitru primi o adresa oficiala de la Primarie, sa se prezinte acolo pentru declaratii. Se duse de indata, si la intrebarea rosie a inspectorului, ca de ce facuse ce facuse, Dumitru raspunse naiv: „Am crezut ca ii doare maxilaru’, si le-am alinat suferinta. Gratis.”. Inspectoeul cazu pe ganduri si il lasa sa mearga inapoi la cabinet. Apoi se intalni in sala de mese cu toti colegii lui si ii intreba curios: „Ma,..v-a durut pe careva dintii ieri?”. Toti se privira intrebatori unul la altul, si se auzi firav un raspuns: „Pe noi nu, dar am crezut ca pe dumneavoastra va doare dintii, si am zis sa fim alaturi de dumneavostra….. Va rog sa nu ne scadeti din salariu ca e mic.”. La intoarcerea la cabinet, Dumitru fu inconjurat de vecinii lui care il primira cu ovatii si aplauze. Dumitru se fastaci prima data, dar isi reveni rapid si intreba tare: „Il doare pe careva dintii?… sa pofteasca!”. In secunda urmatoare, se facu liniste, apoi toti fugura ca potarnichile care-ncotro.

Reclame

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: